Tag Archives: chimion

Condimentele: savoare si sanatate

Aromele intense şi distincte ale condimentelor sunt apreciate de consumatori pentru proprietăţile lor culinare şi medicale.
Condimentele, stimulează apetitul şi sporesc plăcerea unei mese. Pot fi folosite cu succes în diete, ca un înlocuitor al sării, deoarece, în cantitate mică au o valoare nutriţională slabă.
Folosite de sute de ani ca remedii, condimentele au reale beneficii medicale.

Ardeiul iute este tonic pentru sistemul digestiv şi circulator, poate fi folosit şi în dureri reumatice, în afecţiuni musculare – revigorând muşchii supuşi efortului. Este de asemenea antiinflamator şi antiseptic şi se foloseşte şi în bolile de plămâni, ca expectorant. Se mai spune că, gargara cu decoct de ardei iute ajută la tonifierea şi revigorarea corzilor vocale. Consumat în cantităţi mai mari, ardeiul iute creează disconfort, dar efectele purgative sunt însemnate.
Busuiocul este un bun stimulent general, fiind antibacterian, stomahic şi antispastic. Este recomandat de nutriţionişti în tulburările gastro-intestinale, în inflaţiile căilor respiratorii, dar şi ca diuretic. Infuzia de busuioc este un bun remediu pentru afecţiunile pe fond nervos, altfel greu de vindecat. Mai este folosit pentru: migrene, gripă, vomă, răceală, bronşite, balonări intestinale, nevralgii, lipsa poftei de mâncare şi chiar în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează.
Chimionul. Infuzia din seminţele acestui condiment curăţă organismul de toxine şi stimulează secreţia biliară. Uşurează flatulenţă,stimulează apetitul şi sporesc lactaţia. De asemenea este foarte bun ş pentru copiii mici, pentru calmarea colicilor.
Chimenul. Aroma sa puternică şi gustul uşor amar le fac un component foarte popular al sosurilor picante. Datorită aromelor şi compuşilor săi este folosit şi în industria băuturilor. În medicina alternativă este folosit pentru tratarea flatulenţei şi colicilor.
Coriandrul este un bun stimulator al activităţii stomacului şi intestinelor fiind utilizat în tratarea lipsei de poftă de mâncare, balonări abdominale şi în calmarea durerilor intestinale. De asemenea, este cunoscut şi ca un bun tonic al sistemului nervos.
Cuişoarele sunt folosite pentru tratarea durerilor de dinţi, în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal, ca tonic în caz de oboseală şi pentru combaterea durerilor de cap. Consumate în cantitate mare, însă, preparatele din cuişoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor, al sângelui şi al sistemului nervos.
Dafinul, folosit sub formă de infuzie sau decoct, revitalizează activitatea stomacală şi intestinală, asigurând echilibru la acest nivel. Este folosit şi în combaterea bronşitelor cronice, a gripei, insomniilor, durerilor de piept şi sinuzitelor. Dafinul are aceste efecte şi atunci când este folosit drept condiment, însă amploarea este mai redusă.
Ghimbirul este un remediu popular pentru greaţă: răul de maşină, rău de mare, greaţa de dimineaţă. Acţionează împotriva stărilor de vomă, greţurilor şi deranjamentelor stomacale. Mestecat, alină durerile dentare. Ceaiul fierbinte obţinut dintr-o linguriţă de ghimbir ras, o jumătate de lămâie şi o linguriţă de miere, este reconfortant şi ajută la tratarea gripei, dacă este administrat de la primele semne de răceală.
Nucşoara este toxică în cantitate mare. În cantitate mică însă, reprezintă un ajutor în cazurile de greaţă, vărsături şi diaree.
Piperul negru este tonic, relaxant, depurativ şi antiseptic. Se întrebuinţează cu succes, ca stimulent al imunităţii, dar şi în tuse, gripă şi febră. În medicina chineză, piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace, stimulative mai ales pentru bărbaţi. De asemenea, îmbunătăţeşte circulaţia şi stimulează digestia.
Rozmarinul este tonifiant şi revitalizant, fiind folosit în anemii, astenie, oboseală îndelungată, boli cardiovasculare. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale, având proprietăţi antiseptice. Decoctul din frunze de rozmarin poate combate mătreaţa.
Scorţişoara are efecte relaxante, tonice, antimicrobiene, antiparazitare şi cicatrizante.Este folosită pentru indigestie, flatulenţă şi diaree. Poate ajuta la controlarea glicemiei, la diabetici.

Nicoleta Moroianu