All posts by Ilinca Urmuzache

5 must have-uri pentru toamnă-iarnă (2010-2011)

E încă august, dar trebuie să anticipăm viitoarele cunmpărături şi să fim la curent cu ce se va purta. Aşa că, dacă îţi lipseşte ceva din lista de mai jos, îţi recomand să îţi faci timp de puţin shopping.

1. Încălţămintea joasă. Un sezon în care nu vei mai purta botine cu toc înalt sau stiletto de 12 cm. Te vei îndrepta către confortabil, către pantofiori şi cizme cu toc mic şi balerini.

2. Pulovere din mohair largi, comode, dar mai ales practice. Designerii au optat pentru haine tricotate, originale. Şi nu uita de şosetele până la genunchi, cele pe care le-ai cumpărat deja sper.

3. Rochii lungi şi uşoare. Din satin sau mătase, în culorile toamnei, rochiile de acest gen se vor potrivi perfect cu o vestuţă îmblănită şi cu nişte cizmuliţe fluffy!

4. Sezonul ăsta se poartă şi blana şi pielea. Într-o zi poţi să fii foarte sexy şi provocatoare într-o rochie strâmtă din piele, iar în alta să porţi o vestă cu blăniţă frumoasă şi comodă peste o bluză oarecare. Se găsesc în nuanţe atât de frumoase încât nu prea ai cum să le rezişti!

5. Ultimul punct de pe listă nu e un obiect vestimentar. E mai degrabă un pont, aşa că fii atentă: pentru toamnă-iarnă 2010-2011 trebuie să porţi puţin auriu. Da, da, auriul este culoarea sezonului! Ai grijă însă cum combini materiale şi culori. Nu vrei să fii un bling-bling.

Ilinca Urmuzache

Cum să cumperi pantofi

Fie că îţi cumperi nişte pantofi perfecţi pentru o nuntă sau vreo altă ocazie specială, fie că îţi cumperi  o pereche pentru club, sunt câteva amănunte de care trebuie să ţii seama.

1. Mergi la cumpărături după-amiaza târziu. De ce? Pentru că pe parcursul zile picioarele se umflă, iar dacă te duci dimineaţa rişti ca seara să fie foarte incomozi, strâmţi şi imposibil de purtat.

2. Prima impresie contează! Dacă în primele secunde în care probezi o pereche de pantofi ţi se par puţini incomozi, nu încerca să te convingi că o se “lase” sau că te obişnuieşti cu ei. Nu. Aşa cum te simţi cu ei în primele momente, aşa te vei simţi întotdeauna.

3. Poartă haine adecvate încălţămintei, adică asigură-te că dacă mergi la vânătoare de pantofi pentru o fustă, porţi o fustă, iar dacă ceea ce cauţi trebuie să meargă la blugii tăi favoriţi, îi ai pe tine la cumpărături.

4. Fii practică! Nu-ţi cumpăra pantofi cu toc de 12 cm pentru muncă, mai ales dacă ai de stat în picioare multe ore. Deşi arată incredibil, sunt recomandaţi pentru ieşirile în oraş, seri în care nu ai de mers pe jos. Dacă ştii că va trebui să stai în picioare o zi întreagă cumpără-ţi perechea de pantofi cu tocuri joase, dar sexy şi foarte practice.

5. Fii tu însăţi! Fii sigură că încerci ambii pantofi înainte să îi cumperi şi că faci câţiva paşi cu ei. În magazin poartă-i ca şi cum ar fi ai tăi. De exemplu dacă porţi cizmele cu şosete, atunci probează-le cu şosete. Dacă le porţi cu ciorapi mai lungi, încearcă-le cu ciorapi mai lungi, etc.

Ilinca Urmuzache

Ce se poartă în vara lui 2010?

2010 ne-a adus o vară incredibil de capricioasă. Dar tendinţele în modă se adaptează întotdeauna.

Pentru vara aceasta, marii designeri ne propun pantalonii scurţi cu talie înaltă, purtaţi neapărat cu tocuri. Foarte trendy sunt acum şi salopetele. Realizate din materiale uşoare, vaporoase se pot găsi în toate culorile sau cu un print îndrăzneţ.

Un alt element esenţial al verii îl reprezintă ciorapii până peste genunchi. Sunt un accesoriu ce nu trebuie să lipsească din garderoba noastră, mai ales pentru că vor rezista de-a lungul anotimpurilor, fiind prezent şi în colecţiile toamnă/iarnă, cât şi primăvară/vară. Şi atenţie! Vara asta aveţi nevoie de cel puţin un obiect de îmbrăcăminte în dungi. Culorile variază de la stilul navy până la nuanţele calde. Ideea e că pot fi purtate usor şi ele vor constitui piesa de rezistenţă a outfitului. Dacă e frig, vara asta se poartă ori o jacheta military ori cea a iubitului. Mai lărguţă, de obicei, ea îţi completează ţinuta într-un stil inedit. Ca accesoriu nu trebuie să lipsească o simpatică fundiţă. Purtată ca broşă sau prinsă în păr, mare sau mică este un must-have al sezonului.

Nu uitaţi! Culorile sezonului sunt verdele, nunţele de roşu, rozul pal, albul, dar şi nunaţele neon, puternice (de preferat să se regăsească pe costumele de baie sau pe ţinutele de club)

Ilinca Urmuzache